Noutati - Finantari pentru dezvoltarea infrastructurii turistice
Stiri - 30.04.2008
Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est anunta lansarea cererii deschise de proiecte pentru domeniul de interventie 5.2 – Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale si cresterii calitatii serviciilor turistice din cadrul Axei 5 a Programului Operational Regional: Dezvoltarea durabila si promovarea turismului.
Obiectivele acestui domeniu de interventie constau in valorificarea resurselor naturale in scop turistic, diversificarea serviciilor turistice, imbunatatirea calitatii serviciilor de cazare, crearea / extinderea structurilor de agrement turistic, in scopul cresterii numarului turistilor si a duratei sejurului.
Vor fi finantate obiectivele cu potential turistic din localitatile din mediul urban, localitatile din mediul rural in care sunt implementate proiecte cu o valoare mai mare de 1.500.000 euro si statiunile turistice balneare, climatice si balneo-climatice (indiferent daca sunt localizate in mediul rural sau urban).
In cadrul acestui domeniu de interventie sunt eligibile proiectele care vizeaza infrastructura de turism de utilitate publica sau privata.
Pentru infrastructura de turism de utilitate publica pot solicita finantare nerambursabila: unitatati administrativ-teritoriale (autoritati ale administratiei publice locale, APL), parteneriate constituite intre unitati administrativ, asociatii de dezvoltare intercomunitara pentru proiecte care vizeaza:
- Amenajarea obiectivelor turistice naturale cu potential turistic
- Valorificarea potentialului turistic montan
- Dezvoltarea turismului balnear
Pentru infrastructura de turism de utilitate publica – privata pot solicita finantare nerambursabila: unitatati administrativ-teritoriale (autoritati ale administratiei publice locale, APL), parteneriate constituite intre unitati administrativ, asociatii de dezvoltare intercomunitara, Intreprinderi mici (inclusiv microintreprinderi), si mijlocii din domeniul turismului si/ sau activitati conexe, parteneriate constituite intre unitati administrativ – teritoriale si ONG-uri din domeniul turismului si/ sau activitati conexe pentru proiecte care vizeaza:
- Dezvoltarea turismului balnear
- Modernizarea si extinderea structurilor de cazare precum si a utilitatilor conexe
- Crearea, reabilitarea si extinderea infrastructurii de agrement, inclusiv a utilitatilor aferente
Alocarea financiara indicativa pentru perioada 2007-2013, pentru acest domeniu de interventie, este de 330.019.069 Euro, din care 231.013.349 Euro din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala, restul fiind reprezentat de cofinantarea nationala. Pentru Regiunea Nord-Est alocarea financiara orientativa este de 37,70 mil Euro.
Pentru infrastructura de turism de utilitate publica si pentru infrastructura de turism de utilitate publica/ privata (care intra sub incidenta ajutorului de stat) valoarea totala a unui proiect trebuie sa fie cuprinsa intre minim 700.000 si maxim 85.000.000 lei. Pentru proiecte cu activitate de modernizare/ extindere structuri de cazare si utilitati conexe, valoarea totala a proiectului este cuprinsa intre 700.000 – 17.000.000 RON
Cererile de finantare pentru Regiunea Nord-Est pot fi depuse la Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est in mod continuu, pana la contractarea integrala a fondurilor alocate.
Pentru mai multe detalii, precum si a descarca Ghidul solicitantului va rugam vizitati sectiunea Programul Operational Regional / Axa 5 / Domeniul major de interventie 5.2 „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale si cresterii calitatii serviciilor turistice”.